Intrebari frecvente - Rabbit Dent

Subiecte generale:

Cariile dinţilor temporari neglijate, frecvent determină apariţia unor probleme la nivelul dinţilor permanenţi.

Dinţii temporari (de lapte) sunt importanţi pentru îndeplinirea funcţiei masticatorii, asigurarea spaţiului pentru erupţia dinţilor permanenţi şi ghidarea lor în poziţia corectă, şi pentru a realiza dezoltarea normală a oaselor maxilare şi a muşchilor.

Dinţii temporari, de asemenea intervin în funcţia vorbirii şi în estetică.

Cei 4 dinţi frontali se schimbă în jurul vârstei de 6-7 ani, pe când cei laterali (măselele) se înlocuiesc în jurul vârstei de 10-13 ani.

Dinţii îşi încep formarea încă din viaţa intra-uterină. Pe la 6 luni postnatal erupe primul dinte temporar, incisivul central inferior temporar, urmat la scurt timp de incisivul central superior temporar.

Cu toate că toţi cei 20 dinţi temporari erup până la vârsta de 3 ani, locul şi ordinea erupţiei variază.

Dinţii permanenţi îşi încep erupţia în jurul vârstei de 6 ani, începând cu molarul 1 şi incisivul central inferior permanenţi ; acest proces se continuă aproximativ până la vârsta de 21 ani.

Adulţii au 28 dinţi permanenţi sau până la 32 incluzând şi molarul 3 ( de minte).

Durerea dentară

-se curăţă zona dintelui afectat; se clăteşte puternic cu apă călduţă sau se foloseşte aţă dentară pentru a îndepărta resturile alimentare interdentar; dacă durerea persistă, contactaţi dentistul copilului.

-să nu se administreze aspirină sau caldură la nivelul gingiei sau a dintelui ce doare; dacă faţa este umflată, se aplică comprese reci şi se contactează dentistul imediat.

Limba, buza şi obraz tăiate sau muşcate

– se aplică gheaţă pe zona afectată pentru a preveni umflarea

-dacă există sângerări, se aplică o presiune fermă dar blândă cu tifon sau o cârpă.

-dacă sângerarea nu se opreşte la presiune, sunaţi un doctor sau mergeţi la urgenţe.

Avulsiile dinţilor permanenţi

– dacă e posibil, găsiţi dintele; se ţine de coroană, nu de rădăcină; dintele se poate clăti doar cu apă; nu se curăţă cu sapun, sau se freacă; nu se ţine dintele în mână mai mult decât necesar.

– se verifică dintele pentru a se identifica prezenţa sau absenţa fracturilor; dacă este întreg (sănătos), încercaţi să-l reinseraţi în alveolă; puneţi pacientul să ţină dintele în alveolă muşcând pe o compresă de tifon ;

– dacă nu-l puteţi reinsera, transportaţi dintele într-un pahar cu saliva pacientului sau în lapte; pacientul trebuie să vadă un medic imediat, timpul fiind crucial pentru a salva dintele.

Avulsiile dinţilor temporari

-nu este un caz de urgenţă, şi nu necesită de obicei tratament.

Dinţii permanenţi ciobiţi sau fracturaţi

– contactaţi medicul dentist imediat

– o acţiune imediată poate salva dintele, prevenind infecţia şi reduce nevoia unui tratament de lungă durată ;

– clăteşte gura cu apă şi se aplică comprese reci pentru a reduce edemul ;

– daca e posibil încercaţi să recuperaţi orice bucăţică a dintelui spart şi să vă prezentaţi cu ea la medic.

Dinţii temporari ciobiţi sau fracturaţi

– contactaţi medicul dentist

Lovitura puternică a capului

– duceţi copilul la cea mai apropiată secţie de urgenţe

Posibila fractură a mandibulei

– încercaţi să nu mişcaţi mandibula, să stea cât mai fix, şi duceţi copilul la cea mai apropiată secţie de urgenţe.

Radiografiile sunt vitale şi necesare pentru realizarea unui diagnostic. Fără ele, anumite situaţii dentare pot şi vor fi omise.

Radiografiile arată mai mult decât cariile, de exemplu, radiografiile vor fi necesare pentru a studia erupţia dentară, a diagnostica bolile osoase, a evalua rezultatul unui accident, sau pentru a planifica un tratament ortodontic. Ele permit dentistului să trateze boli ce nu se observă la un examen clinic. Dacă problemele dentare sunt descoperite şi tratate din timp, tratamentul este mult mai confortabil pentru copil şi mai avantajos din punct de vedere financiar.

În general se recomandă radiografii de verificare la fiecare 6 luni pentru copii cu risc crescut la carie. În medie medicii dentişti cer radiografii cam o dată pe an. La aproximativ fiecare 3 ani, este foarte important să obţii un set complet de radiografii, fie una panoramică şi bitewing sau retroalveolare seriate şi bitewing.

Medicii dentişti sunt atenţi să minimalizeze expunerea pacienţilor la radiaţii, cu aparatură modernă, cantitatea de radiaţii primită la realizarea unei radiografii este foarte mică, aşa că riscul este neglijabil. De fapt, expunerea la radiaţiile determinate la realizarea radiografiei prezintă un risc mult mai mic decât problemele dentare nedetectate la timp; şorţurile şi scuturile speciale pot proteja copilul dumneavoastră.

Aparatura actuală concentrează razele X asupra ariei de interes, asigurând o expunere minimă a copilului la radiaţii.

Periajul dentar este cea mai importantă acţiune pentru sănătatea dinţi lor.

Multe paste de dinţi pot strica multe zâmbete tinere ; ele conţin particule abrazive dure, care pot îndepărta smalţul dinţilor de lapte.

Când alegeţi o pastă, să aveţi grijă să fie recomandată pentru vârsta copilului dumneavoastră (0-2 ani, 2-6 ani, 6+).

Părinţii sunt frecvent îngrijoraţi când apare bruxismul. Primul semn este atunci când în timpul somnului copilul scrâşneşte din dinţi. Părinţii mai pot observa o scurtare a dinţilor. O posibilă cauză invocă componenta psihologică. Stresul aparut cu schimbarea mediului, divorţul, schimbări la şcoală, etc. pot influenţa copilul să aibă bruxism.

În majoritatea cazurilor de bruxism la copii, nu este necesar nici un tratament. Dacă este prezentă atriţia mai severă (tocirea dinţilor) se aplică o gutieră (noaptea).

Vestea bună e că majoritatea copiilor depăşesc singuri perioada de bruxism. Bruxismul descreşte în intensitate între vârsta de 6-9 ani şi are tendinţa de a se opri între vârsta de 9-12 ani. Dacă suspectaţi existenţa bruxismului, discutaţi cu medicul dentist.

Sugerea degetului este un reflex, întâlnit la bebeluşi, copii mici; ei folosesc degetul mare, suzete sau alte obiecte. Îi face să se simtă siguri şi fericiţi, sau le oferă senzaţia de siguranţă în anumite perioade dificile. Pentru că sugerea degetului este relaxantă, poate induce somnul.

Sugerea degetului dacă persistă după erupţia dinţilor permanenţi poate crea probleme la erupţie, la dezvoltarea oaselor maxilare, la alinierea dinţilor. Copii care-şi ţin uşor degetul în gură, pasiv, fără să acţioneze, sunt mai puţin predispuşi la malformaţii decât cei care trag mai puternic.

Copii ar trebui să înceteze cu acest obicei până în momentul în care trebuie să erupă dinţii frontali permanenţi. În general, ei se opresc între vârstele de 2-4 ani.

Suzetele nu substituie sugerea degetului. Suzetele pot cauza şi ele aceleaşi probleme, totuşi folosirea suzetei poate fi controlată şi modificată mai uşor decât obiceiul de a suge degetul. Dacă aveţi preocupări în legatură cu sugerea degetului, folosiţi suzeta şi consultaţi medicul dentist.

Câteva sugestii pentru a vă ajuta copilul să depăşească perioada obiceiului vicios :

– în loc să certaţi copilul când îşi suge degetul, felicitaţi-l când nu o face.

– copii frecvent îşi sug degetele când se simt nesiguri; concentraţi-vă să corectaţi anxietatea, în loc să corectaţi viciul.

– copii care sug pentru confort vor simţii o nevoie mai scăzută atunci când părinţii le vor oferii acest confort ;

– premiaţi copilul când se abţine de la sugerea degetului în perioadele dificile, cum ar fi momentele în care sunt separaţi de părinţi.

– medicul dentist poate încuraja copilul să-l oprească din viciu, şi îi poate explica ce se poate întâmpla ;

– dacă aceste sfaturi nu ajută, încercaţi să ajutaţi copilul prin bandajarea degetelor, sau aplicarea mănuşilor sau a unor şosete, şi contactaţi medicul dentist.

Pulpa este în centrul dintelui, este inima dintelui. Pulpa dentară conţine nervi, vase sangvine, ţesut conjunctiv şi celule reparatorii. Scopul terapiei pulpare în pedodonţie este să se menţină vitalitatea dintelui afectat (astfel dintele nu se pierde).

Cariile şi traumatismele sunt principalele cauze ce pot determina terapia pulpei. Terapia pulpei înseamnă «tratamentul nervului », « canalul radicular al copilului », « pulpotomie », « pulpectomie ». Cele mai comune forme de tratament la copii sunt pulpectomia şi pulpotomia.

Pulpotomia îndepărtează partea bolnavă din ţesutul pulpar doar de la nivelul coronar al pulpei. Apoi este aplicată o pastă antiseptică pentru a preveni bacteriemia şi pentru a calma restul pulpei dentare. Este urmată de restaurarea finală (de obicei o coroană din oţel inoxidabil).

Pulpectomia este necesară când este afectată întreaga pulpă (şi pulpa radiculară). Se îndepărtează toată pulpa dentară. Canalele radiculare sunt curăţate, dezinfectate şi în cazul dinţilor temporari obturaţi cu material resorbabil. Apoi se aplică restaurarea finală. Un dinte permanent se umple cu material neresorbabil.

Malocluziile, pot fi depistate din timp, în jurul vârstei de 2-3 ani. Deseori, se pot face paşi din timp care să reducă necesitatea unui tratament ortodontic major.

Etapa 1 – tratamentul timpuriu: această perioadă de tratament acoperă vârsta între 2-6 ani. La această vârstă tânără, ne preocupă arcadele dentare subdezvoltate, pierderea prematură a dinţilor de lapte şi prezenţa obiceiurilor vicioase ca sugerea degetului. Tratamentul iniţiat în această perioadă are succes în foarte multe cazuri, totuşi nu poate să elimine complet nevoia pentru un viitor tratament ortodontic.

Etapa 2 – Dentiţia mixtă : această perioadă acoperă vârstele între 6- 12 ani, cu erupţia incisivului central şi a molarului de 6 ani. Tratamentul se preocupă de relaţiile intermaxilare defectoase şi cu alinierea dentară. Este o perioadă excelentă de a începe tratamentul, când este indicat, pentru că atât ţesuturile dure cât şi cele moi răspund foarte bine tratamentului ortodontic.

Etapa 3 – Dentiţia la adolescenţi : este vorba despre dinţii permanenţi şi despre stabilizarea ocluziei finale.

Ingrijirea orala la copii mici

AAP, cu ADA şi cu AAPD, toate recomandă stabilirea unei “case dentare” pentru copil, începând cu vârsta de 1 an. Copiilor care au o « casă dentară » le este oferit mult mai uşor un tratament preventiv şi de rutină.

« Casa dentară » nu trebuie să reprezinte urgenţa ca pentru parinţi.

Poţi face prima vizită la dentist vesel şi pozitiv. Dacă este destul de mare, copilul dumneavoastră trebuie informat în legatură cu vizita la stomatolog şi trebuie să i se explice că atât medicul cât şi colegii lui, îi vor răspunde la orice întrebare are şi îi vor explica fiecare pas al procedurilor. Cu cât se face mai puţin pe şedinţă, cu atât mai bine.

Este de preferat să se evite cuvinte ce pot speria copilul, ca ac, a trage, a freza sau durere. Cabinetele de pedodonţie au grijă să exeseze diferite cuvinte care transmit acelaşi mesaj, dar care sunt plăcute şi nu provoacă frică.

Erupţia dentară, procesul dinţilor de lapte de a străbate gingiile şi de a ajunge în cavitatea bucală, este variabilă la copii. La o parte din ei erup devreme, iar la alţii mai târziu. În general, primii dinţi care erup sunt incisivii inferiori şi îşi încep erupţia în jurul vârstei de 6-8 luni. Vezi « erupţia dinţilor copilului tău », pentru mai multe detalii.

O formă severă de carie la copii este caria de biberon, denumită de dentişti şi « carii ale copilăriei tinere ». Această afecţiune este cauzată de frecvenţa şi lunga expunere a dinţilor copilului la lichide ce conţin zahăr. Printre aceste lichide se numără laptele, laptele praf, sucuri de fructe şi alte băuturi îndulcite.

Culcând copilul cu un biberon cu altceva decât apă, poate cauza carii de biberon ce se instalează rapid şi grav. Lichidele dulci, înconjoară dinţii copilului şi oferă şansa plăcii bacteriene de a produce acizi ce atacă smalţul dentar. Dacă trebuie să-i dai un biberon pentru alinare la culcare, trebuie să conţină doar apă. Dacă copilul nu adoarme fără biberon cu conţinut dulce, gradual se diluează conţinutul cu apă pe o perioadă de 2-3 săptămâni.

După fiecare masă, ştergeţi gingiile şi dinţii copilului cu tifon pentru a îndepărta placa bacteriană. Cel mai uşor se face şezând, aşezaţi capul copilului în braţele dumneavoastră, sau aşezaţi-l pe o măsuţă. Indiferent de ce poziţie alegeţi, asiguraţi-vă că puteţi avea acces vizual direct şi uşor în cavitatea bucală a copilului.

Preventie

Începeti periajul dentar zilnic din momentul apariţiei primilor dinţi de lapte.

Pasta de dinţi fluorurată de mărimea unei boabe de mazăre se poate folosi la periaj la copii care ştiu să scuipe. Pe la vârsta de 4-5 ani, copii ar trebui să ştie să se spele singuri pe dinţi, de 2 ori/zi sub supravegherea părinţilor până la vârsta de 7 ani, pentru a fi siguri de corectitudinea periajului. Totuşi fiecare copil este diferit. Dentistul poate determina dacă are sau nu abilitatea de a se peria corect.

Periajul corect îndepărtează placa bacteriană de pe suprafaţa internă, externă şi ocluzală a dinţilor. Când învăţaţi copilul să se perieze, aşezaţi periuţa la 45 grade, începeţi de-alungul gingiei cu un periaj uşor cu mişcări circulare. Periaţi suprafaţa externă a fiecărui dinte, atât pe cei superiori cât şi inferiori. Repetaţi aceleaşi mişcări şi pe suprafaţa internă şi apoi pe faţa ocluzală a tuturor dinţilor. Se termină prin periajul limbii ce ajută la reîmprospătarea respiraţiei şi îndepărtarea bacteriilor.

Aţa dentară îndepărtează placa dintre dinţi, unde nu poate ajunge periuţa. Folosirea aţei dentare începe în momentul în care apar contactele dintre 2 dinţi alăturaţi. Ar trebui să-l cureţi dinţii şi cu aţă interdentară până copilul învaţă să se descurce singur. Se rup aproximativ 20 cm de aţă dentară, se înfăşoară în jurul degetelor mijlocii ale ambelor mâini. Tineţi aţa uşor între degetele mari şi arătătoare. Realizează o mişcare uşoară de înainte înapoi pentru a ghida aţa între dinţi. Curbează aţa sub formă de C şi se aplică uşor în spaţiul dintre dinte şi gingie până se opune rezistenţă. Gentil se raclează lateralul dintelui (faţa proximală). Se repetă această procedură pentru fiecare dinte. Nu uitaţi « spatele » ultimilor dinţi (faţa distală).

Obiceiul de a mânca sănătos duce la dinţi sănătoşi. Ca şi restul organismului, dinţii, oasele şi ţesuturile moi ale cavităţii bucale au nevoie de o dietă echilibrată.

Copii ar trebui să consume o varietate de alimente din cele 5 grupe majore alimentare. Majoritatea snacks’urilor pe care le consumă cei mici pot conduce la formarea cariilor. Cât stă mâncarea la nivelul cavităţii are un rol important. De exemplu, bomboanele dure şi bomboanele mentolate stau în cavitate mult timp, ceea ce determină atacuri acide la nivelul smalţului dentar. Dacă copilul doreşte să ronţăie, alegeţi alimente sănătoase ca legumele, fructele, iaurtul slab, brânza slabă, care sunt mai sănătoase şi mai bune pentru dinţii copiilor.

Igiena bucală bună îndepărtează bacteriile şi resturile alimentare care combinate determină apariţia cariei. La bebeluşi se foloseşte un tifon umezit pentru a şterge placa de pe dinţi şi gingii. Evitaţi să culcaţi copilul cu biberonul umplut cu altceva decât apă.

Pentru copii mai mari, periaţi dinţii cel puţin de 2 ori/zi şi limitaţi cantitatea de dulciuri care o administraţi copilului.

AAPD recomandă vizite la fiecare 6 luni la pedodont, începând cu vârsta de 1 an. Vizitele de rutină vor da startul pentru o bună igienă bucală a copilului pentru toată viaţa.

Pedodontul vă poate recomanda sealeri protectori, sau tratamente de fluorizare la domiciliu pentru copil. Sigilanţii se aplică pe molarii copilului pentru a preveni caria în şanţuri şi fosete.

Sigilantul este un material răşinic incolor sau colorat care este aplicat în şanţurile şi fosetele ale suprafeţei cu care se mănâncă (ocluzală) de la nivelul dinţilor posteriori (premolari şi molari), unde se găsesc carii 4 copii din 5. Acest sigilant acţionează ca o barieră pentru mâncare, placa bacteriană şi acizi şi astfel protejează suprafeţele dentare predispuse la apariţia cariei.

Fluorul este un element, care şi-a arătat eficienţa pentru dinţi. Totuşi, prea puţin sau prea mult fluor poate fi dăunător pentru dinte. Puţin sau deloc fluor nu va întări dintele şi nu-l va ajuta în rezistenţa împotriva cariei. Ingestia excesivă de fluor de către preşcolari poate duce la fluoroză dentară, care apare la dinţii permanenţi ce au o culoare alb cretoasaă sau maronie. Mulţi copii, frecvent primesc mai mult fluor decât realizează părinţii. Fiind conştienţi de o posibilă sursă suplimentară de fluor putem ajuta părinţii să prevină fluoroza dentară.

Surse posibile :

– prea multă pastă de dinţi fluorurată la o vârstă prea mică ;

– utilizarea incorectă a suplimentelor de fluor ;

– surse de fluor ascunse în alimentaţia copilului ;

Copii de 2-3 ani nu pot scuipa pasta de dinţi fluorurată. Ca rezultat, aceştia pot ingera o cantitate excesivă de fluor în timpul periajului. Înghiţirea pastei de dinţi în această perioadă de dezvoltare a dinţilor permanenţi reprezintă cel mai mare factor de risc al apariţiei fluorozei dentare.

Fluorizările excesive şi aplicarea inadecvată contribuie la apariţia fluorozei. Bomboanele şi tabletele fluorurate, ca şi vitaminele cu fluor nu trebuie administrate copiilor mai mici de 6 luni. După această vârstă, suplimentele fluorurate trebuie administrate copilului după ce toate sursele cu fluor au fost înregistrate şi calculate, şi s-a primit de la pedodont dozajul necesar şi corect pentru copil.

Anumite alimente conţin cantităţi mai ridicate de fluor, mai ales laptele praf, laptele praf bazat pe soia, cereale uscate pentru copii mici, cremă de spanac şi produsele din pui pentru copii mici. Vă rog citiţi eticheta produsului. Anumite băuturi de asemenea conţin nivel înalt de fluor, mai ales ceaiurile decafeinizate, sucul din struguri, şi sucurile realizate în oraşele cu apă fluorurată.

Părinţii pot urma următorii paşi pentru a scade riscul unei fluoroze dentare :

– folosiţi doar periuţa de dinţi fără pastă la vârste foarte mici ale copilului ;

– aplicaţi pasta doar cât o boabă de mazăre când şi începe periajul cu pastă fluorurată ;

– înregistraţi toate sursele posibile de ingestie a fluorului înainte de a cere fluorizarea suplimentară de la pedodont ;

– evitaţi să daţi orice supliment cu fluor înaintea vârstei de 6 luni ;

– realizaţi testul apei dumneavoastră pentru a afla gradul de fluorizare.